Efectul Nawrocki asupra structurilor bruxelleze

Ce reforme nu vor mai fi posibile în Polonia?

Ați remarcat cu siguranță că presa română și cea internațională atrage atenția asupra fenomenului Nawrocki și a reformelor care nu vor mai avea loc.

Care sunt acelea și ce impact au ele asupra parcursului european al Varșoviei?

Ele sunt în mare cunoscute, dar la Bruxelles acum, nimeni nu mai detaliază. Întrebată imediat după aflarea rezultatului alegerilor din Polonia, Comisia Europeană a evitat răspunsul, promițând că va reveni „în bilateral”, adică niciodată.

Imagine din seara alegerilor în Polonia (foto: Facebook/Karol Nawrocki)

Karol Nawrocki, 42 de ani, fost boxeur devenit istoric la Gdańsk, directorul Institutului pentru Memoria Națională și președinte-ales al Poloniei, va păstra cu siguranță linia dreptei ultra conservatoare împotriva guvernului de coaliție condus de liberalul Donald Tusk.

Ce va însemna aceasta ? Probabil va fi un status-qvo, nimic în plus față de situația actuală în care președintele Andrzej Duda (PiS) a blocat o parte din reforme în ultimii ani.

Putin sau Trump? Si București?

Greu de zis cum se va distinge Nawrocki de predecesorul său privind relația cu Rusia sau cea cu SUA, având în vedere că în timpul campaniei electorale a făcut declarații contradictorii privind ambele subiecte.

Dar tristețea unei părți a electoratului polonez și a partenerilor pro-europeni legată de victoria lui Nawrocki nu este justificată în situația în care, de fapt, Polonia rămâne lider al axei Varșovia-Paris-Berlin-Londra.

Relația Varșovia-București, recent învigorată, nu este nici ea perturbată; de altfel, în ultimele zile ale campaniei electorale, mai mulți membrii PiS (ca Janusz Wojciechowski, fost comisar european) își exprimau simpatia față de București. In paralel, tabăra pro-europeană se arăta solidară cu România.

In ambele cazuri, era o fățărnicie. PiS nu s-a îndrăgostit brusc de George Simion, care se fotografia cu Nawrocki în ziua votului, iar Donald Tusk nu l-a invitat pe Nicușor Dan la Varșovia în 25 mai din dragoste, ci pentru ca Polonia să nu-l aibe oaspete doar pe Simion.

Trebuie amintit că Polonia nu este o țară închisă sau anti-UE. La drept vorbind, nu a fost astfel nici pe vremea guvernării PiS, înainte de octombrie 2023.

Si dacă PiS reușește curând să răstoarne coaliția Tusk - cum și-a propus - este pentru că aceasta s-ar fi destrămat oricum, fiind ea destul de fragilă.

La drept vorbind, rezultatele guvernării Tusk pe plan intern cam lipsesc...

Pe plan intern

Reformele pe care guvernul Tusk nu le poate realiza ( legea avorturilor, de pildă) sunt blocate de însăși coaliția sa, nu de președinte și al sau drept de veto. ARTE a realizat recent un reportaj cuprinzător pe această temă.

Statul de drept, statutul minorităților sexuale, corupția – iată într-adevăr punctele asupra cărora Tusk și Nawrocki vor avea o confruntare, deși unele din ele sunt blocate parțial tot la nivelul coaliției de guvernare.

Polonia alocă aproape 5% din PIB la apărare, dar doar 6,4% pentru sănătate ( media UE este de 10% - material Le Monde ). Estul țării a fost lăsat parcă voit sărac și înapoiat și pe mâna ultra catolicilor.

Diferența de trai între zonele urbane și cele rurale nu s-a ameliorat în scurtul timp de când Donald Tusk a preluat cârma guvernului: un varșovian câștigă astfel de opt ori mai mult decât un sătean, iar diferența de salariu este perceptibilă chiar și de la oraș la oraș – nu doar în mediul rural.

Aici, campania PiS a țintit bine: Polonia socială, nu liberală!

Pe plan extern

Pe plan extern și legat de Ucraina, nu PiS este forța politică care a luat decizii dure de curând:

• Ucraina a pierdut accesul la piața agricolă a UE prin însăși decizia guvernului Tusk de a pune problema pe masă la Bruxelles în luna aprilie ( pentru a ajuta campania lui Trzaskowski); ea a fost aprobată fără probleme fiindcă asta doreau, de fapt, toate statele membre UE

• refugiații ucraineni din Polonia pot înscrie copiii doar la școlile poloneze din septembrie trecut - aceasta e tot decizia guvernului Tusk

• Varșovia nu aplică Pactul UE pentru Migrație, care ar fi trebuit deja să intre în vigoare, fiindcă Tusk a decis că subiectul era prea sensibil în timpul campaniei electorale. Acum va trebui fie să îl aplice, fie să ceară o derogare - Comisia Europeană a tot așteptat un răspuns

• negocierile preaderare la UE cu Ucraina și Moldova ar trebui să demareze acum în iunie, dar Polonia nu prea a încurajat dosarul...nu era momentul

• în fine, comisarul european al bugetului, Piotr Serafin, susține o centralizare a bugetului UE post 2028, ceea ce pentru România va fi foarte periculos

• pe plan NATO, nu se schimbă nimic; trupele americane vor pleca de la Rzeszów, dar Donald Tusk va găsi o cale să le rețină în Polonia, altundeva, în timp ce ajutorul pentru Ucraina va fi gestionat de alte trupe NATO

• aderarea Ucrainei la NATO nu este o opțiune pentru acum; ca și în 2008, marile capitale NATO (ca Washington, Paris si Berlin) se opun mai departe acestui scenariu pentru motive ușor de înțeles ; prin urmare, poziția lui Nawrocki relativă la acest dosar aproape că nu contează

Si dacă ?

Scenariul alternativ, acela în care ar fi câștigat liberalul Rafał Trzaskowski, primar al Varșoviei, ar fi putut duce la o monopolizare a scenei politice poloneze, spun cei care susțin PiS.

Ce-i drept, scenariul Trzaskowski-Tusk nu ar fi însemnat neapărat o democratizare a Poloniei, dar ar fi putut fi un adevărat test al coaliției de guvernare actuală.

O victorie a lui Trzaskowski ar fi însemnat că guvernarea Tusk și președinția poloneză a UE (pusă între paranteze cam de prin februarie) ar fi putut în fine demara.

In plus, Polonia ar fi lăsat în urma sa cei peste 10 ani de dominație a dreptei ultra conservatoare care de fapt a câștigat și alegerile legislative din octombrie 2023. Atunci însă Donald Tusk a reușit să creeze o coaliție (imperfectă) și să izoleze PiS.

In lipsa PiS-ului de pe scena politică, orice eșec al coaliției s-ar fi văzut cu mult mai bine, pe când acest status-qvo îi conferă lui Donald Tusk confortul de a spune că nu este vina partidelor de centru și de centru stânga.

PiS-ului a aplicat metode de intimidare politică pe vremea când era la guvernare: a concediat ziariști și judecători, a înființat o cameră disciplinară la Curtea Supremă, a promovat oameni fără experiență și a distrus imaginea țării prin multiple afaceri de corupție (ca afacerea vizelor Schengen pe bani).

Dar apoi, coaliția centriștilor condusă de Donald Tusk a „curățat” Televiziunea Publică prin aceleași metode ca și cele ale PiS, argument cu care ultra conservatorii au reușit acum să pătrundă din nou în electoratul de toate tipurile.

In plus, nu toți oamenii coaliției actuale sunt neapărat profesioniști; un exemplu ar fi chiar ministrul de externe Radek Sikorski: excelent orator (fost președinte al Oxford Union), dar un ministru slab care de altfel a promis să rezolve problema corupției din consulatele poloneze – fără a o face însă.

Intre timp, la Bruxelles, președinția poloneză a UE a acumulat dosare lăsate în așteptare (ca cel ucrainean) pe care, după 1 iulie, sunt șanse să le lase în grija viitoarei președinții europene, cea daneză.